Familia, iniţiativa lui Dumnezeu Genesa: 1:24-28; 2:5-24. Familia este cea mai veche, şi în acelaşi timp este cea mai puternică instituţie omenească. Pentru că în familie nu poate şi nu trebuie să intre nimeni nici o dată, nici soacra, nici prieteni, nici străinii. În familie nu are voie să intre nimeni ca să-i tulbure liniştea. Spuneam că familia este cea mai veche instituţie chiar dacă familia, pe care oamenii o numesc celula societăţii, nu a fost creată de la început de către Dumnezeu, totuşi, ea are o vechime, aproximativ egală cu facerea omului.

    Am să explic lucrul acesta: Când Domnul Dumnezeu a hotărât să creeze universul aceasta cunoscut şi mare parte necunoscut încă nouă, a adunat sfatul ceresc, spune Scriptura. Şi acolo în acel sfat, până în cele mai mici detalii, Creatorul a prezentat tot planul creaţiei. Şi apoi, spune Cuvântul Sfânt în primele versete pe care le-am citit că Domnul Dumnezeu a creat vieţuitoarele pământului, fiecare după soiul lor după ce toate celelalte lucruri au fost făcute, planetele, soarele, luna, chiar şi pământul cu tot ce cuprinde el. După toate acestea, „ Domnul Dumnezeu S-a uitat, şi a văzut că sunt bune.”V.25. Apoi, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru şi după asemănarea noastră”. Cap.1:26. În cap. 2:7, spune Cuvântul că Domnul a trecut la acţiune, conform planului iniţial şi a făcut pe om din ţărâna pământului. L-a modelat cu mâinile Sale, până în cele mai mici detalii şi i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi astfel omul s-a făcut un suflet viu. Şi atât de mult a iubit Domnul pe om, sufletul acesta viu, încât a amenajat o grădină deosebită, care era udată de patru râuri binefăcătoare şi l-a aşezat pe om, pe Adam, acolo în mijlocul grădinii, pe care a numit-o EDEN. Dar, uitându-Se din cer Domnul a văzut pe om stând trist şi abătut toată ziua parcă nu avea linişte, nu avea pace, parcă nu-şi găsea rostul şi atunci Domnul Dumnezeu a zis în cap.2:18: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el”. Şi Domnul Dumnezeu din nou a trecut la acţiune, astfel că a adus, spune versetul 19, 20, la om toate vieţuitoarele câmpului şi ale cerului ca omul să le numească şi să-şi găsească între ele un ajutor potrivit. Dar, pentru om spune partea de la urmă a versetului 20 că „ nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească” în tot ce mişca în jurul lui.

    Abia atunci Creatorul, Dumnezeul Cel viu, a luat iniţiativa aceasta, de a lua chiar din Adam, chiar din om, ceva care să fie pe placul lui, să fie bucuria sufletului său şi să fie o atracţie pentru om. Şi spune Cuvântul Sfânt în versetul 21, că Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc, în tremeni moderni, i-a făcut o anestezie generală, totală, şi a luat una din coastele lui, după care a închis carnea la loc. „Din coasta aceasta pe care a luat-o din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” V.22. Abia atunci omul a exclamat plin de bucurie: „iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea” Ea este cu adevărat ajutorul portivit pentru mine. Astfel, cei doi s-au unit unul cu altul formând un cuplu. Aşa a luat fiinţă familia, la iniţiativa lui Dumnezeu, datorită faptului că Cel ce a creat universul acesta a iubit nespus de mult omul. Familia nu a luat fiinţă la iniţiativa omului. Nu a apărut pentru că doi oameni s-au plăcut, s-au iubit şi s-au unit, ci pentru că Domnul Dumnezeu nu a dorit să vadă pe om toată ziua umblând singur, trist şi abătut, ci a dorit ca obiectul dragostei Sale, adică omul, să trăiască frericit în prezenţa şi sub binecuvântările Creatorului. Omul, coroana creaţiunii Sale. Cu adevărat omul este coroana creaţiunii lui Dumnezeu, dar, această coroană, parcă nu era completă, lipsea ceva, lipsea o parte din coroană. Şi Domnul Dumnezeu a zis nu este bine să lăsăm coroana ştirbită, nu este bine ca omul să fie singur; „Am să-i fac un ajutor potrivit”. Am să pun ceva în coroana aceasta a creaţiunii ca să fie completă. Am să fac o femeie pe care am să o aduc omului. Aşa a creat Dumnezeu prima familie din univers. Şi apoi bucuros a putut să se odihnească de împlinirea planului de creaţie. În ziua a şaptea.

    Am putea spune că familia este expresia iubirii lui Dumnezeu. Pentru că aşa a luat naştere familia, urmare a iubirii lui Dumnezeu faţă de om. Sâmbătă 9 Octombrie, am participat la o căsătorie care a început de dimineaţă cu cununia civilă şi apoi cununia religioasă, într-o biserică evanghelică. Ce vreau să spun însă, este faptul că la starea civilă, Ofiţerul de serviciu, a deschis Cartea. A deschis Codul civil şi a citit printre altele următoarele cuvinte: „Femeia este egală cu bărbatul” Dar m-am dus să văd ce spune Codul lui Dumnezeu, Biblia, despre femeie şi bărbat ca soţi, sau ca familie. Şi am găsit că femeia nu este egală cu bărbatul şi că bărbatul este capul femeii aşa cum Cristos este capul bărbatului. Auziţi ce spune Cuvântul Sfânt în Efeseni cap.5: 22-25: „ Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Cristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Cristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. Şi apoi, nu uitaţi, spune versetul 25, „bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit Cristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea.”Fiecare bărbat să-şi iubească nevasta lui!

    Codul pe care Domnul Dumnezeu îl scrie în dreptul familiei, este cu totul diferit de codul pe care societatea îl are în dreptul familiei. Dacă civilul, astăzi uneşte două inimi într-o căsătorie, mâine aceeaşi instituţie spune: nu vă mai potriviţi, nu vă mai înţelegeţi? Despărţi-ţi-vă. Simplu! Astăzi doi oameni, bărbat şi femeie, pot spune „Da” în faţa stării civile şi mâine pot să se ducă şi spună „Nu”, şi societatea nu-i condamnă, însă Domnul Dumnezeu nu se limitează numai la faptul de a condamna despărţirea, ci interzice cu desăvârşire asemenea practică spunând: „Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” Şi atunci ce să facă omul? Sfatul meu, din partea Domnului, este acela, ca omul, atât femeia cât şi bărbatul să deschidă bine ochii înainte de a spune „DA” în faţa Ofiţerului Stării Civile, şi apoi să-i închidă.

    Familia este celula vieţii fireşti, după cum spune versetul 28: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul...”, aşa cum Biserica este celula vieţii duhovniceşti: Fapte 9:31: „...cu ajutorul Duhului Sfânt, Biserica , se înmulţea.” şi pe amândouă le-a creat Unul şi Acelaşi Dumnezeu. Familia este creată de către Domnul Dumnezeu la puţin timp după ce l-a făcut pe om, iar Biserica este creată, sau zidită de către Domnul Isus la coborârea Sa pe pământ. Şi amândouă aceste celule, sunt dătătoare de viaţă. De aceea, atât familia cât şi Biserica, chiar dacă sunt create una pentru trup şi una pentru suflet, numai unite una cu alta (familia unită cu Biserica), vor avea o creştere sănătoasă, izvorâtă din Dumnezeu. Este adevărat că există şi familii întemeiate înafara voii lui Dumnezeu, sunt şi familii în care Domnul Dumnezeu nu are loc nici măcar într-un colţişor, şi aceste familii funcţionează pe baze omeneşti. Ceea ce ajută familia, însă, să depăşească omenescul, firescul din ea este relaţia strânsă cu Dumnezeu.

    Un exemplu deosebit în sensul acesta îl avem la nunta din Cana unde Domnul Isus a fost invitat de onoare. Aici observăm faptul că unirea dintre două inimi este cinstită de prezenţa Domnului, aşa cum toată căsnicia sau toată viaţa de familie, este cinstită de prezenţa şi de autoritatea lui Dumnezeu. De aceea orice familie creştină trebuie să rămână în prezenţa şi sub autoritatea Creatorului. Amândouă aceste celule, atât familia cât şi Biserica, au un ţel comun, şi anume acela de a creşte şi de a se înmulţi. Familia să se înmulţească pe cale firească. Biserica să se înmulţească pe cale duhovnicească. Dar amândouă sub binecuvântarea Creatorului. Adică sub binecuvântarea Celui căruia aparţin şi una şi alta. Dar înainte de a creşte numeric, ele trebuie să crească în dragoste, în iubire. Prin urmare, omul nu are voie să dividă sau să distrugă aceste celule dătătoare de viaţă. Omul nu are voie nici măcar să tulbure familia şi nici Biserica. De aceea spuneam la început că în familie nu poate şi nu trebuie să intre nici o influienţă străină.

    Auziţi ce spune Domnul Isus în Matei 19:4-6: „...Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început a făcut parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut, şi a zis: „De aceea v-a lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?” Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul, nu are voie să despartă.” Bărbatul şi femeia, unite prin căsătorie, nu mai sunt doi ci sunt una în Cristos Domnul. Totuşi, ei nu sunt egali, numai în Domnul, sunt egali în credinţă şi sunt egali în moştenirea care îi aşteaptă în cer. Dar în familie, în celulă, ei sunt complementeri. Sunt ajutoare potrivite unul altuia. Şi principiile de funcţionare a familiei sunt lăsate de către Domnul Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi se bazează pe dragoste reciprocă, pe respect reciproc, pe unitate şi credinţă în Domnul Isus.

    Auziţi ce mai spune Domnul în 1 Corinteni cap. 7:3-4 „Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân pe trupul lui, ci nevasta.” Şi pentru că familia a fost creată ca urmare a dragostei lui Dumnezeu faţă de om, ea trebuie să rămână unită în dagostea Domnului Isus. În concluzie, putem spune că Domnul Dumnezeu a constituit familia după ce: 1. Mai întâi Domnul din cer a văzut şi omul pe pământ a înţeles că nu este bine să fie singur. Cap.2:18. 2. După ce omul a înţeles că în întreaga creaţie, pentru el nu este un alt ajutor potrivit, decât femeia, cerată în scopul acesta de către Dumnezeu. Cap.2:20. 3. După ce Domnul a creat-o pe femeie, partea care să împlinească ceea ce lipsea bărbatului, şi să-i fie un ajutor potrivit.